Cum să vorbești cu un părinte cu demență fără să vă certați

Când un părinte are demență, o conversație se poate transforma într-o ceartă pornind de la ceva ce părea simplu: la ce oră plecați, dacă o sarcină a fost îndeplinită sau cine vine în vizită. Poate fi dureros când părintele insistă asupra unui lucru despre care credeți că nu este adevărat. Poate fi și epuizant să vă repetați.

Demența poate afecta memoria, limbajul și capacitatea de a procesa informații. Este posibil ca părintele să nu poată încheia pur și simplu o dispută dacă îi prezentați mai multe dovezi. În loc să încercați să aveți dreptate, încercați să înțelegeți ce ar putea simți și să faceți ca momentul să pară mai sigur sau mai ușor de gestionat. Alzheimer’s Society și Alzheimer’s Association oferă mai multe îndrumări despre comunicare.

Începeți prin a vă apropia, nu prin a corecta

Dacă părintele spune ceva inexact, opriți-vă o clipă înainte să îl corectați. Întrebați-vă: trebuie să clarific acest lucru chiar acum? Dacă nu, poate fi mai util să recunoașteți emoția decât să contestați detaliul.

De exemplu, dacă părintele spune „Trebuie să merg acasă”, deși se află deja acasă, puteți încerca: „Vrei să te simți ca acasă. Ce îți lipsește acum?” Poate că este îngrijorat, singur, obosit sau caută sentimentul familiar de siguranță. Nu trebuie să fiți de acord cu un detaliu greșit pentru a arăta că îi înțelegeți emoția.

Încercați formulări precum:

• „Pare să te supere.”
• „Spune-mi ce te îngrijorează.”
• „Sunt aici cu tine.”
• „Hai să stăm împreună un minut.”

Evitați să puneți întrebări ca la un test, să vă certați pe baza dovezilor sau să spuneți „M-ai întrebat deja asta”, dacă astfel riscați să îl faceți să se simtă rușinat sau frustrat. Dacă o convingere inexactă poate duce la un pericol imediat — de exemplu, dacă părintele este pe cale să plece singur în condiții nesigure — concentrați-vă asupra siguranței lui și cereți echipei de îngrijire să vă ajute să stabiliți un plan.

Exprimați-vă mai simplu

O încăpere aglomerată, o întrebare pusă în grabă sau mai multe instrucțiuni deodată pot îngreuna participarea la conversație. Încercați să simplificați interacțiunea:

• Apropiați-vă din față, spuneți-i părintelui pe nume și așteptați să vă acorde atenție.
• Reduceți pe cât posibil zgomotul de fundal, de exemplu, oprind televizorul.
• Vorbiți clar și firesc. Nu ridicați vocea decât dacă un specialist în auz v-a recomandat o anumită abordare.
• Folosiți propoziții scurte și puneți câte o întrebare pe rând.
• Acordați-i mai mult timp să răspundă; o pauză nu înseamnă neapărat că nu v-a auzit.
• Oferiți-i două variante ușor de ales, în loc să puneți o întrebare deschisă. De exemplu: „Ai vrea ceai sau apă?”
• Folosiți gesturi sau arătați obiectul despre care vorbiți, dacă acest lucru ajută.

Ca punct de plecare practic, folosiți Profilul meu pentru a nota numele preferat al părintelui, interesele, rutina și modul în care comunică. Împărtășiți aceste informații cu rudele sau cu persoanele care îl ajută în mod regulat, astfel încât și ele să poată folosi metode familiare.

Reduceți tensiunea când lucrurile se încing

Observați ce se întâmplă chiar înainte ca discuțiile să devină dificile. Este părintele obosit, flămând, îndurerat, copleșit de vizitatori sau i se cere să schimbe repede activitatea? Este zgomot în încăpere sau cererea nu îi este familiară? Notați situația și ce a ajutat; Jurnalul zilnic de îngrijire vă poate ajuta să identificați tipare pe care să le discutați cu echipa de îngrijire a părintelui.

Dacă unul dintre voi se supără, este în regulă să luați o pauză. Vorbiți calm, lăsați-i puțin spațiu dacă este în siguranță și reveniți la subiect mai târziu, dacă este în continuare important. O formulare simplă precum „Hai să luăm o pauză” poate funcționa mai bine decât să repetați aceeași explicație mai tare. O activitate familiară, ceva de băut sau mutarea într-o altă încăpere pot ajuta la schimbarea atenției, dar țineți cont de preferințele părintelui și nu îl forțați să facă ceva.

Încercați să nu vorbiți despre părinte ca și cum nu ar fi de față, să nu îl grăbiți și să nu folosiți un ton copilăros. Este în continuare un adult, cu propriile preferințe și dreptul de a fi inclus. Când este calm, întrebați-l ce l-ar ajuta să poarte conversații mai ușor, dacă poate discuta despre asta.

Când trebuie rezolvată o problemă practică

Unele conversații presupun decizii reale, cum ar fi pregătirea pentru o programare sau schimbarea rutinei. Alegeți un moment calm și explicați pe rând câte un pas. În loc să dezbateți întregul plan, puteți spune: „Plecam după prânz. Mai întâi, hai să-ți găsim haina.” Dacă se poate, legați rugămintea de ceva familiar sau important pentru părinte.

Oferiți-i părintelui posibilitatea de a alege cu adevărat, în limitele lucrurilor pe care le poate decide. De exemplu, întrebați-l ce pulover ar prefera, în loc să îi puneți o întrebare dacă decizia a fost deja luată. Dacă o decizie are legătură cu siguranța sau îngrijirea, implicați profesionistul din domeniul sănătății sau serviciul local de sprijin potrivit. Opțiunile, serviciile și regulile privind îngrijirea și luarea deciziilor diferă de la o țară la alta, așa că verificați recomandările locale în loc să presupuneți că se aplică regulile din altă țară.

Un Planul rutinei zilnice îi poate ajuta pe membrii familiei și pe ceilalți îngrijitori să mențină o rutină mai previzibilă pentru activitățile de zi cu zi. Folosiți-l ca ghid, nu ca orar rigid: poate fi necesar să schimbați rutina pe măsură ce se modifică nevoile sau preferințele părintelui.

Aveți grijă de dumneavoastră și cereți sprijin

Chiar și când comunicați cu grijă, vor exista zile frustrante. Puteți să țineți mult la părintele dumneavoastră și, totuși, să aveți nevoie de o pauză. Nu trebuie să fiți de acord cu fiecare afirmație, iar faptul că vă luați un moment să vă liniștiți nu înseamnă că ați eșuat. Dacă vă ajută și alte rude, împărtășiți-le metodele care par să funcționeze și împărțiți sarcinile, dacă este posibil.

Dacă modul în care comunică sau se comportă părintele se schimbă brusc ori sunteți îngrijorat de starea lui de bine, contactați un medic sau un alt profesionist potrivit din domeniul sănătății. O schimbare bruscă poate avea cauze diferite și necesită evaluarea unui specialist; nu presupuneți că este pur și simplu o manifestare a demenței. Dacă există un pericol imediat, contactați serviciul local de urgență.

Dacă dificultățile persistă, cereți sfatul clinicianului sau al specialistului în demență implicat în îngrijirea părintelui. Puteți întreba și o organizație locală pentru persoanele cu demență, un serviciu comunitar sau un serviciu pentru îngrijitori despre sprijinul destinat familiei și opțiunile de îngrijire de înlocuire. Disponibilitatea și criteriile de eligibilitate diferă în funcție de țară și regiune, așa că verificați ce se aplică în zona în care locuiți.

Scopul nu este să aveți de fiecare dată o conversație perfectă. Scopul este să vă protejați legătura, să reduceți tensiunea care poate fi evitată și să răspundeți persoanei din fața dumneavoastră. Schimbările mici — mai mult timp, mai puține cuvinte și atenție la emoții — pot face interacțiunile de zi cu zi mai ușoare pentru amândoi.