Evaluarea ADL și IADL: cum se măsoară nevoile de îngrijire

Când cineva drag începe să aibă nevoie de mai mult ajutor, poate fi greu să descrieți exact ce s-a schimbat. Evaluările ADL și IADL oferă familiilor și profesioniștilor un limbaj comun pentru a discuta despre activitățile de zi cu zi: ce poate face o persoană, ce necesită un efort suplimentar și unde este nevoie de ajutor. Sunt instrumente utile de organizare, nu un diagnostic și nici un verdict cu privire la posibilitatea ca cineva să locuiască acasă.

Expresia „evaluarea ADL” este folosită și în alte limbi și sisteme de îngrijire — de exemplu, ADL-bedömning în suedeză. IADL înseamnă „activități instrumentale ale vieții de zi cu zi”; o traducere frecventă în chineză este 工具性日常生活活动能力. Denumirile diferă, dar întrebarea practică este asemănătoare: de ce sprijin are nevoie această persoană pentru a-și desfășura ziua în siguranță și într-un mod care îi respectă preferințele?

Ce înseamnă ADL și IADL?

Activitățile vieții de zi cu zi (ADL) sunt activități personale de bază. Indicele Katz evaluează de obicei șase: îmbăierea, îmbrăcarea, folosirea toaletei, deplasarea între locuri precum patul și scaunul, continența și alimentația. În acest context, alimentația se referă de obicei la capacitatea fizică de a duce mâncarea din farfurie la gură — nu la cumpărarea sau prepararea unei mese.

Activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi (IADL) sunt activități mai complexe, necesare pentru gestionarea gospodăriei și a vieții cotidiene. Scala IADL Lawton include de obicei folosirea telefonului sau a unui dispozitiv de comunicare, cumpărăturile, prepararea mâncării, treburile casnice, spălatul rufelor, deplasarea, gestionarea medicamentelor și administrarea banilor.

ADL: activități personale de bază	IADL: gestionarea vieții cotidiene
Îmbăierea și îmbrăcarea	Cumpărăturile și prepararea meselor
Folosirea toaletei și continența	Treburile casnice și spălatul rufelor
Transferul și alimentația	Transportul și comunicarea
	Gestionarea medicamentelor și a banilor

O persoană poate să se îngrijească singură, dar să aibă dificultăți la cumpărături sau la programări; poate avea nevoie de ajutor la îmbăiere, dar să se descurce în alte privințe. Evaluarea ambelor categorii ajută la evitarea etichetelor absolute de „independent” sau „dependent”.

Cum funcționează scalele Katz și Lawton?

Indicele ADL Katz grupează observațiile în cele șase domenii de îngrijire personală. Într-o versiune frecvent utilizată, fiecare domeniu este evaluat în funcție de capacitatea persoanei de a se descurca independent sau de nevoia de ajutor. Unele versiuni folosesc un scor total, iar altele descriu în schimb profilul abilităților. Prezentarea generală a indicelui Katz explică cele șase domenii și modul de utilizare a indicelui.

Scala IADL Lawton evaluează cele opt activități mai complexe enumerate mai sus. Versiunile frecvent utilizate acordă puncte pentru independență și le adună într-un scor total, dar formularele și convențiile de punctare pot diferi. Dacă întâlniți expresia „Katz schaal berekenen” sau „calculate the Katz scale”, nu vă bazați pe un rezultat obținut online ca răspuns definitiv: contează formularul exact, definițiile și scopul evaluării. Scorul este o imagine structurată la un moment dat, nu o măsură completă a nevoilor, abilităților sau calității vieții unei persoane. Consultați prezentarea generală a scalei IADL Lawton pentru domeniile evaluate și modul de utilizare.

Niciuna dintre scale nu surprinde toate detaliile importante. Este posibil să nu arate cât durează o activitate, dacă persoana are nevoie de reamintiri, cât efort presupune sau dacă reușește să o facă diferit în funcție de momentul zilei. De asemenea, scalele nu înlocuiesc judecata unui profesionist. Rutinele, cultura, amenajarea locuinței, nevoile de comunicare și preferințele unei persoane pot influența ce înseamnă „ajutor”.

Cum pot familiile să observe nevoile înainte de evaluare

Nu este nevoie să aplicați acasă o scală formală. În schimb, adunați exemple clare și neutre care să ajute un profesionist să înțeleagă cum decurge o săptămână obișnuită. Dacă este posibil, implicați-vă ruda în discuție: întrebați ce i se pare dificil și ce fel de ajutor și-ar dori.

Pentru fiecare activitate, notați:

• Ce se întâmplă: de exemplu, „are nevoie de ajutor pentru a trece peste marginea căzii”, în loc de „nu se poate spăla”.
• De ce fel de ajutor este nevoie: o reamintire, să fie cineva prin preajmă, ajutor pentru a pregăti lucrurile, asistență fizică sau ca altcineva să facă activitatea.
• Cât de des și când: în fiecare zi, ocazional, doar seara sau după o ieșire obositoare.
• Cât durează și cum afectează ziua: includeți pauzele de odihnă, activitățile ratate sau lucrurile care rămân nefăcute.
• Ce ușurează activitatea: bare de sprijin, rutine familiare, haine adaptate, instrucțiuni scrise sau compania altei persoane.
• Părerea persoanei: ce vrea să continue să facă singură și ce fel de sprijin i se pare acceptabil.

De exemplu, „Se poate îmbrăca singur(ă)” poate trece cu vederea faptul că alegerea hainelor potrivite necesită reamintiri repetate sau că îi este greu să închidă nasturii din cauza mobilității reduse a mâinilor. Notați ce observați efectiv, fără să presupuneți care este cauza. Dacă un alt membru al familiei observă un tipar diferit, notați și acest lucru; nevoile pot varia de la o zi la alta.

Un jurnal scurt este adesea mai util decât să încercați să vă amintiți totul în timpul unei programări. Lista de evaluare a nevoilor de îngrijire vă poate ajuta să vă organizați întrebările, iar Jurnalul zilnic de îngrijire vă poate ajuta să notați ce s-a întâmplat și ce sprijin a fost oferit. Păstrați notițele într-un loc privat și formulați-le factual, cu respect.

Ce să-i spuneți evaluatorului

Înainte de întâlnire, notați principalele preocupări și câteva exemple recente. Menționați schimbările față de abilitățile obișnuite ale persoanei, activitățile care devin dificile și sprijinul oferit deja de familie, prieteni sau îngrijitori plătiți. Explicați ce poate fi gestionat în prezent și ce devine dificil când persoana care ajută în mod regulat nu este disponibilă. Dacă ruda dumneavoastră are nevoi legate de comunicare, auz, vedere, memorie sau mobilitate, spuneți ce o ajută să participe la conversații și activități.

Întrebați cine va face evaluarea, de ce informații are nevoie și dacă ruda dumneavoastră poate fi însoțită. Procedurile și criteriile de eligibilitate diferă de la o țară și o zonă locală la alta. Serviciul local de asistență socială vă poate explica procedura; de exemplu, în Anglia, NHS descrie cum puteți solicita o evaluare a nevoilor din partea serviciilor sociale.

Scopul nu este să demonstrați că o persoană nu se poate descurca. Scopul este ca discuția despre sprijin să fie concretă: ce contează pentru ea, ce poate face cu sau fără ajutor și ce fel de sprijin i-ar putea ușura viața de zi cu zi. Dacă abilitățile se schimbă brusc sau vă îngrijorează o problemă de sănătate nouă, contactați un medic sau serviciul local de sănătate potrivit, în loc să vă bazați pe o listă de verificare sau pe un scor.